“Si totusi, distanta ramâne, nu ma pot juca în voie cu sufletul ei, cum fac copiii cu nisipul de la mare. Si, daca sunt cu dânsa, oricât am fi de emotionati de îmbratisarile noastre, bucuria nu poate dura multa vreme. Iar imediat ce nu mai suntem împreuna, ma simt singur, cu o mie de întrebari la care n-am primit nici un raspuns, cu neîncrederi care nu pot fi calmate, si Dania ramâne cu o imagine fermacatoare, dar fara realitate, ca un vis, ca un film la cinematograf.”